Dans

„La Danseuse” deschide cea de-a III-a ediție Bucharest International Dance Film Festival

Cea de-a III-a ediție Bucharest International Dance Film Festival va fi deschisă de lungmetrajul „La Danseuse”, în regia lui Stéphanie di Giusto.

Pelicula a avut premiera mondială, anul trecut, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Cannes, fiind inclusă în secțiunea „Un certain regard”.
„La Danseuse/Dansatoarea” spune povestea lui Loïe Fuller o răsfățată a celebrelor spectacole de cabaret de la Folies Bergère (Paris) la începutul secolului al XX-lea. Cunoscuta dansatoare americană, un pioner al dansului modern, a fost și o sursă de inspirație pentru Toulouse-Lautrec dar și frații Lumière. Pelicula se învârte în jurul relației sale complicate cu protejata și rivala sa Isadora Duncan.
Rolul principal este interpretat de cunoscuta artistă și cântăreață Soko ( “Her”, “Augustine”), distribuția fiind completată de Gaspard Ulliel, Mélanie Thierry, Lily-Rose Depp, François Damiens.
„La Danseuse/Dansatoarea” va fi proiectat în premieră în România, în cadrul Bucharest International Dance Film Festival, pe 7 septembrie la Cinema „Elvire Popesco”.
Cea mai importantă manifestare cinematografică dedicată producțiilor de dans, BIDFF va avea loc în perioada 7-10 septembrie 2017.
Tema ediției din acest an, THE AGE OF THE STRANGE, își propune o întoarcere la starea de natural, căutând modalități de expunere “techno-surealiste”, îmbrățișând contradicția și fragilitatea. Contextul din ce în ce mai tulburător al unei lumi în situație de criză pune sub semnul întrebării autenticitatea existenței cotidiene, o lume aproape distopică în care am putea simți nevoia de autenticitate, simplitate, imperfecțiuni nefiltrate și identități nefixate
Bucharest International Dance Film Festival este un proiect cultural organizat de Asociația Tangaj Dance, finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB – în cadrul Programului cultural „București Oraș participativ”, co-finanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și al Institutului Cultural Român.
Parteneri: Cinema „Elvira Popesco” (Institutul Francez din România), Centrul Național al Dansului București, Muzeul Național de Artă Contemporană, Ambasada Israelului, Ambasada Spaniei la București, Asociația „Odaia Creativă” (URBANINC) și Gallery.
Canalele oficiale ale festivalului:
http://www.bidff.ro www.facebook.com/bucharestinternationaldancefilmfestival

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top